Madalin Voicu salvat de colegi de DNA



Desi se pare ca DNA avea dovezi solide sa-l cerceteze si sa-l aresteze pe Madalin Voicu, se pare ca inca mai functioneaza regula de trei simpla in Parlamentul Romaniei, ma salvezi pe mine si eu salvez alti trei colegi cand va fi cazul! Uite ca si de data asta scapa de cercetare, doar ca este posibil sa asistam la un remake al cazului Sova, care la final, desi a fost miruit de colega la fotoliu, tot a ajuns la racoare, iar in curand va fi condamnat. Impreuna cu seful domnului Madalin Voicu, speram noi.

Madalin Voicu salvat de colegii din prlament de DNA

Pentru ca Madalin Voicu sa stea liber si nevatamat au votat 170 de deputati, in timp ce 117 au fost de parere ca este cazul ca justitia sa-si faca treaba. Nu e de mirare ca raportul MCV arata ca inca in Romania stam rau la capitolul justitie, Parlamentul fiind acum cel mai mare obstacol atunci cand vine vorba sa se faca dreptate.

Tarcieanu pare a fi cel mai certat cu legea, el este mereu contra, poate dupa principiul: sa ma apere si pe mine cand o veni vorba de DNA-ul asta nesuferit, ca nu se mai poate domnule sa furi si tu ceva, hop apare madam Kovesi cu gealatii! Unde se trezesc domnule astia? Asa zic si eu, cum mai tocmai muzicantl recasatorit sa ajunga la DNA cu catuse? Rusine domnilor procurori!

Nu stiu cum de nu e nevoie de votul lor cand vine vorba de inchis Antena 3, ca precis se opuneau. Inca mai speram sa-i vedem pe toti la ocna, sa scoata sare, poate asa le mai trece de interpus intre justitie si banditii din Parlamentul Romaniei!



Related Posts: